M-am format ca şi coach sub îndrumarea lui Alain Cardon (Master Coach – ICF) începând din 2006, apoi în perioada 2007-2008 am participat la programul de supervizare şi la work-shop-urile (Individual & Team Diagnosis, Risk Management – Cubes Exercise) conduse de către acesta.

În 2009 am obţinut acreditarea ICF (International Coach Federation) pentru nivelul ACC (Associate Certified Coach).

Sunt de formaţie medic, în prezent fiind medic primar medicină sportivă; am numeroase colaborări cu diferite loturi olimpice şi cu sportivi de top din România.

Activitatea de coaching este susţinută şi de cunoştinţele suplimentare din alte domenii conexe cum ar fi: Programarea Neuro-lingvistică (la nivel de Master Practitioner), Analiza Tranzacţională, Psihosomatică, masterat în Medierea Conflictelor şi medicină complementară. Paleta largă de specializări, competenţe şi acreditări îmi oferă posibilitatea unei abordări sistemice a situaţiei cu aplicaţie la problematica clienţilor.

Practic Life Coaching şi Business Coaching – coaching centrat pe gândirea performantă: lucrez cu cei care doresc dezvoltare personală şi urmăresc să-şi construiască propriul succes sau să atingă performanţa sportivă propusă. În acelaşi timp, colaborez şi cu manageri şi echipele lor în vederea armonizării activităţilor desfăşurate în organizaţii cu scopul eficientizării proceselor interne şi a performanţei liderilor.

Telefon 0745284953

paula_drosescu@yahoo.com

http://www.medicinasportiva.ro/dr.drosescu